Lucruri simple

Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată –
casa umbrită în care dormeam până târziu,
fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând
prin faţa porţii;
după-amiezile când coboram fără să mă gândesc la nimic.
(O singură dată gândisem la vorbele ei. Sunt atâţia bani
în lumea asta
şi atâtea feluri de-ai obţine. Nu mă interesează. Oamenii
vor să se drogheze. Eu mănânc o prăjitură, beau un suc,
merg, adică, pe drumul drept.
Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om
simplu, liniştit.
Desigur, minţea.)
Liniştea nu este deloc un lucru simplu,
aşa cum am crezut mai demult –
uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă
în tine – un obiect despre care nu ştii nimic
şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne
sfârşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,
obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te
încordat.
Cu puţină şansă ai putea să uiţi –
nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa. Ne gândim la
preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când,
poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin.
Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când
copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de
propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la câmp.
Sau atâtea altele
aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară,
când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase
şi făceam cu mâna cuiva nevăzut,
din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă
îmi răspunde vreuna.
Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.

Iustin Panţa

(poem imprumutat 😉 de pe blogul lui white noise http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/08/poemul-de-sambata-18.html )

Si in lectura Adelei Greceanu:

Published in: on Iulie 18, 2009 at 6:43 pm  Comentarii închise la Lucruri simple  

Epopeea lui Ghilgameş -o piesă spectaculoasă

ghilgamesh-afis

Mă bucur foarte mult că am apucat să văd Epopeea lui Ghilgameş (a cărei premieră a avut loc prin martie anul acesta la Odeon) înainte de închiderea stagiunii ( căci din păcate inevitabilul s-a produs :((( ). Acum un an am fost la Hamletmachine al aceluiaşi minunat Dragoş Galgoţiu şi de atunci mi-am spus că nu o să ratez nicio piesă de-a lui pe viitor. Din păcate (sau din fericire) Dragoş Galgoţiu e un regizor mult prea complex pentru a fi înţeles de mulţi dintre spectatorii care, cu creierele obosite, aleg să părăsească sala înainte de finalul piesei sau să nu aplaude ostentativ la final, stând cu nesimţire pe scaune şi motivându-şi în gura mare decizia pe holul teatrului după încheierea piesei „eu nu am înţeles nimic din piesa asta”. Cel puţin sunt sinceri. Pentru că într-adevăr Dragoş Galgoţiu e un elitist care nu face rabat de la standardele sale de dragul comercialului, care nu priveşte o piesă de teatru din perspectivaă negustorească, mai inserând pe ici pe colo un cântecel (cum face de la o vreme Radu Afrim) sau o glumiţă cu trimiteri sexuale. Dragoş Galgoţiu nu e un simplu regizor, ci un artist.

Maratonul de trei ore şi jumătate de încântări vizuale numit Epopeea lui Ghilgameş urmează acelaşi traseu ca şi Hamletmachine: decoruri şi costume spectaculoase, care nu au rolul de a distrage atenţia de la conţinut (aşa cum se întâmplă de multe ori) ci de a-l valoriza pe deplin. Andrei Both e deja un nume cunoscut şi apreciat printre iubitorii de teatru datorită decorurilor fastuoase care îi poartă amprenta. Doina Levintza de asemenea la capitolul costume. Iar actorii care au fost distribuiţi în piesă sunt numai unul şi unul: Gabriel Pintilei (pe care l-am remarcat de prima dată când am fost la Odeon, acum şapte ani) este extraordinar în rolul Orbului, alături de radu Iacoban – Păstorul – care a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine dat fiind că era prima dată când îl vedeam într-o piesă (sau cel puţin nu l-am remarcat până acum), de Oana Ştefănescu în rolul mamei lui Ghilgameş, zeiţa Ninsun (un rol de o eleganţă fermecătoare), de minunatul Constantin Cojocaru care ne încântă cu povestea visului său apocaliptic spre finalul piesei, de Enkidu – Istvan Teglaş, un rol dintre cele mai dificile din câte am văzut vreodată (dar cu siguranţă flexibilitatea mişcărilor, elasticitatea gesturilor i le datorează dansului din direcţia căruia a ajuns în teatru) şi Meda Victor, partenera lui în rolul lui Shamhat.

Paradoxal, cel mai slab rol îi aparţine după părerea mea tocmai personajului principal al piesei – Ghilgameş (nume pronunţat de actori în mod ciudat, cu accentul pe prima silabă) interpretat de Tudor Aaron Istodor. Dacă nu l-aş fi văzut în piesa Deformaţii aş fi crezut ca e un actor extrem de slab după rolul din piesa asta. Dar având în vedere cât de expresiv a putut fi în piesa tocmai amintită, nu pot să mă gândesc decât că rolul ăsta pur şi simplu nu i se potriveşte. De altfel chiar mă întrebam înainte de piesă cum va arăta trecerea de la băiatul din faţa blocului la maiestuosul Ghilgameş. Şi nu a arătatt bine deloc. Sunt actori care pot interpreta la fel de convingştor indiferent de genul piesei în care joacă, dar din păcate Tudor Aaron Istodor nu e unul dintre ei. Un rol şters, o faţă imobilă, inexpresivă, o privire goală din efortul de a părea adâncit în gînduri. Chiar nu mă aşteptam.

Un alt punct minus ar fi muzica preluată din Requiem for a Dream care, deşi potrivită tonalităţii piesei, a fost deja prea exploatată de când s-a lansat filmul pentru a mai avea acelaşi impact; oricum nu mi-a plăcut ideea în sine de preluare ( – nonoriginal). Pe deasupra, în program scrie „coloana sonoră semnată Dragoş Galgoţiu” (e drept, au mai fost şi alte fragmente muzicale dar chiar şi aşa..). În plus, atâta timp cât există Vlaicu Golcea, de ce să nu apelam la muzica minunată care îi poartă amprenta ;).

Astea ar fi cam singurele lucruri de reproşat, oricum strivite de punctajul ipotetic pe care l-aş oferi piesei – 9 din 10. Păcat totuşi de distibuţia neinspirată a lui Tudor Istodor. Mă gândeam ce maiestuos ar fi fost de exemplu Gabriel Pintilei în acest rol. Dar per ansamblu se iartă 🙂 Epopeea lui Ghilgameş rămâne o piesă impresionantă.

P.S. Felicitări şi celor de la lumini, care au avut un rol capital în crearea atmosferei piesei

ghilgamesh_7ghilgamesh_6ghilgamesh_5ghilgamesh_3ghilgamesh_1<

Published in: on Iulie 17, 2009 at 7:01 pm  Comentarii închise la Epopeea lui Ghilgameş -o piesă spectaculoasă  

Ecrane în pictură

 
Pe Florin Ciulache l-am descoperit pe Galeria Posibilă (http://posibila.ro/index.php?ce=artisti&id=77&art=rep), un site cu lucrări ale unor artişti talentaţi mai puţin cunoscuţi. E un artist cu o amprentă originală, care a ales ca temă principală a picturilor lui ecranul televizorului, al calculatorului sau hidranţi. Artist postmodernist prin excelenţă, Florin Ciulache e un pictor altfel, care îşi găseşte inspiraţia prin imersiunea în realitatea cotidiană şi nu prin sustragerea de la ea.

” Florin Ciulache este un pictor arhivar de imagini iconice. De aceea nu inchide televizorul sau computerul atunci cind lucreaza. Pentru el, imaginile cu putere nu mai pot veni decit via media. Este primul iconar laic al societatii mediatice romanesti”. (Dan Popescu)

Expoziţii personale:

2007, „Personal Computer”, Galeria Posibilă, Bucureşti
2006, “Retinal – Seducţie”, Sibiu, Cluj-Napoca, Miercurea-Ciuc, Bucureşti
2005, DESPRE FOC, Galeria Posibilă
2004, NO SIGNAL, Galeria Posibilă

 Un clip cu lucrările artistului de la Hart Gallery 2008

http://www.youtube.com/watch?v=Bh2zrmNppnY&feature=related

Published in: on Iulie 17, 2009 at 5:42 pm  Comentarii închise la Ecrane în pictură  

by Mitoş Micleuşanu

  Habar nu aveam că Mitoş Micleuşanu, pe lângă faptul că e un prozator excelent, cu stilul lui experimental pur şi simplu electrizant, este şi un talentat pictor, fotograf şi desenator, aşadar un artist desăvârşit (şi totodată muzician, el fiind the man behind Planeta Moldova şi autorul albumului de muzică ambientală Pneumaton). L-aş considera în egală măsură dramaturg, având în vedere gradul de teatralizare al prozei lui (dovadă faptul că textele lui sunt în proporţie de 85% cele care au stat la baza piesei „Deformaţii”, despre care am scris într-un post anterior). I-am descoperit blogurile întâmplător (încântătoare întâmplare): unul dintre ele conţine  picturi şi fotografii, celălalt desene. Am fost atât de fericită de descoperirea asta, încât mi-am salvat lucrările lui pictură cu pictură, desen cu desen şi fotografie cu fotografie. Aşa am aflat că de fapt Mitoş Micleuşanu a ajuns în literatură via arte plastice (a avut numeroase expoziţii înaite de a se apuca de scris în mod oficial, a urmat liceul de arte plastice şi academia de arte vizuale, ba chiar există şi un album cu lucrările lui numit Amokalipsis). E o armonie fantastică între lucrările lui scrise şi cele vizuale, o concordanţă care mă face să visez la o expoziţie by Mitoş Micleuşanu, în care fiecare desen, pictură şi fotografie să fie însoţite de câte un fragment din Organismecanisme, Kombinatul, Tuba Mirum sau Kasa poporului.
02_1
Apocalipsa

 

 

 

 

 

 

 

 

picturi şi fotografii de Mitoş Micleuşanu
http://ermetic.blogspot.com/

desene de Mitoş Micleuşanu
http://lobotomat.blogspot.com/

albumul Pneumaton

http://www.archive.org/details/diafragma_937

Mitos Micleusanu citind un poem alaturi de Mihai Vakulovski

Published in: on Iulie 17, 2009 at 10:27 am  Comentarii închise la by Mitoş Micleuşanu