Bernard Plossu

Bernard Plossu e un fotograf contemporan de care am aflat la unul dintre cursurile mele preferate de literatura comparata, Ecriture et photographie. Nascut in Vietnam, Bernard Plossu e un fotograf-pelerin, ale carui albume de fotografie (majoritatea realizate in colaborare cu scriitori care redacteaza scurte recits pornind de la imaginile respective) sunt ”consecinta” numeroaselor lui calatorii prin Mexic, Africa, Andaluzia, Egipt si bineinteles Franta, unde lucrarile lui sunt extrem de apreciate. Fotografiile lui fantomatice (fie portrete spectrale, fluide, fie obiecte aflate parca intr-o continua dezintegrare) creeaza o impresie puternica de atemporal, de indefinit (fotografii neclare la propriu si la figurat, Plossu fiind adeptul fotografiilor miscate). O atmosfera enigmatica incununata de optiunea constanta pentru alb-negru.

shane_10sommeillamericaine_clin_doeil_b_plossu_1_1expo-bernard-plossu-a-bordeaux.1205026373plossu2mexromemarsbybusmanuelaagades

Published in: on Octombrie 19, 2009 at 8:49 pm  Comments (2)  

Sometimes there is so much beauty in the world

 

„It was one of those days when it’s a minute away from snowing and there’s this electricity in the air, you can almost hear it. And this bag was, like, dancing with me. Like a little kid begging me to play with it. For fifteen minutes. And that’s the day I knew there was this entire life behind things, and… this incredibly benevolent force, that wanted me to know there was no reason to be afraid, ever. Video’s a poor excuse, I know. But it helps me remember… and I need to remember… Sometimes there’s so much beauty in the world I feel like I can’t take it, like my heart’s going to cave in. ”

Published in: on August 28, 2009 at 10:10 am  Comentarii închise la Sometimes there is so much beauty in the world  

Fobii suprarealiste

Incredibil, dar din punct de vedere medical toate fobiile astea chiar există…

AMATHOPHOBIA – teama de nisip
AMYCHOPHOBIA – teama de a fi zgâriat
ANEMOPHOBIA – teama de vânt
ANGINOPHOBIA – teama de dureri în gât
ANTHOPHOBIA – teama de flori
ASTROPHOBIA – teama de stele (!!!)
AULOPHOBIA – teama de fluierături
AURORAPHOBIA – teama de lumina aurolei boreale
BIBLIOPHOBIA – teama de cărţi :)))))
CAINOPHOBIA – teama de nou, de noutate
CATHISOPHOBIA – teama de a sta jos
CATOPTROPHOBIA – teama de oglinzi
CHAETOPHOBIA – teama de păr
CHEROPHOBIA – teama de veselie
CHIONOPHOBIA – teama de zăpadă
CHROMOPHOBIA – teama de culori
CIBOPHOBIA – teama de mâncare
CLIMACOPHOBIA – teama de a cădea pe scări
CLINOPHOBIA – teama de a adormi
DEIPNOPHOBIA – teama de conversaţia din timpul cinei (!!!)
DENDROPHOBIA – teama de copaci
DERMATOPHOBIA – teama de piele
DIPLOPIAPHOBIA – teama de a vedea dublu
DOMATOPHOBIA – teama de propria casă
ELEUTHROPHOBIA – teama de libertate (!!!)
EREUTHOPHOBIA – teama de a se înroşi
EUPHOBIA – teama de veştile bune
GALEOPHOBIA – teama de găini
GENIOPHOBIA – teama de oameni cu barbă
GENUPHOBIA – teama de genunchi (!!!)
GEUMOPHOBIA – teama de gusturi şi arome
GRAPHOPHOBIA – teama de a scrie
GROSSSCUMYWITHMOMPHOBIA – teama de anumite femei fără un motiv întemeiat
HELIOPHOBIA – teama de lumina soarelui
HELMINTHOPHOBIA – teama de a fi infestat cu viermi
HODOPHOBIA – teama de a călători
HOMICHLOPHOBIA – teama de fum, ceaţă
HOMILOPHOBIA – teama de predici
HYLEPHOBIA – teama de lemn
HYPENGYOPHOBIA – teama de responsabilităţi
HYPNOPHOBIA – teama de somn
KINESOPHOBIA – teama de mişcare
LEVOPHOBIA – teama de obiectele situate în partea stângă a corpului
MERINTHOPHOBIA – teama de a fi limitat :))))
NEBULAPHOBIA – teama de nori
NOMATOPHOBIA – teama de nume
ODONTOPHOBIA – teama de dinţi, în special de dinţii animalelor
OMBROPHOBIA – teama de ploaie
OMMATOPHOBIA – teama de ochi
ONEIROPHOBIA – teama de vise
ONOMATOPHOBIA – teama de a auzi anumite cuvinte sau fraze
OENOPHOBIA – teama de vin
OURANOPHOBIA – teama de rai (asta mi se pare culmea :)))
PHENGOPHOBIA – teama de lumina zilei
PHILOSOPHOBIA – teama de filozofie şi filozofi
POLITICOPHOBIA – teama de politicieni
PSYCHOPHOBIA – teama de minte, gândire :)))
TELEPHONOPHOBIA – teama de a utiliza telefonul
THEATROPHOBIA – teama de teatre (!!!)
XYLOPHOBIA – teama de păduri

Aş putea continua în acelaşi stil la nesfârşit – aerophobia- teama de aer, cartophobia – teama de hărţi, poemophobia – teama de poeme, stupidophobia – teama de prostie etc etc etc :))

Published in: on August 19, 2009 at 7:28 pm  Comments (4)  

Poésie et géométrie

     Ca să rămân tot în sfera poeziei ludice: de poezia asta am aflat de la un prof de-al meu de la master (i.e. traduceri literare franceză)- e vorba despre un poem în care numărul de litere din care este format fiecare cuvânt coincide, în ordine, cu câte o zecimală de-a lui pi. Un cuvânt de 10 litere corespunde cifrei 0. Mi s-a părut tare ingenios, mai ales că poezia e lungă. Ne aflăm aşadar în faţa unuia dintre poemele prin excelenţă intraductibile.

 

Que(3) j(1)‘aime(4) à(1) faire(5) apprendre ce nombre utile aux sages !
Immortel Archimède, artiste ingénieur,
Qui de ton jugement peut priser la valeur ?
Pour moi, ton problème eut de pareils avantages.
Jadis, mystérieux, un problème bloquait
Tout l’admirable procédé, l’œuvre grandiose
Que Pythagore découvrit aux anciens Grecs.
Ô quadrature ! Vieux tourment du philosophe
Insoluble rondeur, trop longtemps vous avez
Défié Pythagore et ses imitateurs.
Comment intégrer l’espace plan circulaire ?
Former un triangle auquel il équivaudra ?
Nouvelle invention : Archimède inscrira
Dedans un hexagone ; appréciera son aire
Fonction du rayon. Pas trop ne s’y tiendra :
Dédoublera chaque élément antérieur ;
Toujours de l’orbe calculée approchera ;
Définira limite ; enfin, l’arc, le limiteur
De cet inquiétant cercle, ennemi trop rebelle
Professeur, enseignez son problème avec zèle.

Auteur inconnu

Published in: on August 19, 2009 at 5:31 pm  Comentarii închise la Poésie et géométrie  

Poeme în limba spargă

Limba spargă a fost inventată de poeta Nina Cassian şi funcţionează după nişte principii pe cât de simple, pe atât de prolifice: se iau cuvinte din limba română (aparţinând tuturor claselor morfologice) şi se înlocuiesc cu nişte cuvinte inexistente, create prin analogie cu lexicul „oficial”, cuvinte cu o sonoritate cât se poate de verosimilă raportate la limba în discuţie. Se păstrează, poate, unele conjuncţii, prepoziţii, adverbe. Aşadar o limbă ludică, suprarealistă 😉 (după cum poeta însăşi afirma, limba spargă s-a născut din dragostea ei pentru avangardă).
Am citit într-un interviu că o parte dintre aceste poeme au fost traduse în …sparga engleză! Aş fi tare curioasă cum sună astfel traduse, dar din păcate nu le-am găsit nicăieri.

P.S. Ce mult mi-ar fi plăcut să se fi gândit cineva să recite poemele astea cu voce tare , adică să fi existat şi în format audio. Dar nu s-a gândit. Eu m-am gândit dar habar nu am cum se face asta. Anyone can help?

P.S. 2 Nu vi se pare că în poză seamănă foarte bine cu Viriginia Woolf?

BALADĂ

Gorsul îşi astrige dagul,
neurcit, nemirunit.
Jos, sub magăre,-i vereagul
surf pe care l-a ţonit.

S-a plevins cu spină ţargă
din căţie şi vlara.
Vâricând pe Chilnic Margă,
chilnicul arlise: „Gra !”

Făligată-i craia vendă.
Făligată foarte mult.
Lane, lane, gors de bendă,
unde ţi-e corinul ult?

IMPRECAŢIE

Te-mboridez, guruvă şi stelpică norangă,
te-mboridez să-ţi calpeni introstul şi să-ţi gui
multembilara voşcă pe-o creptiruă pangă
şi să-ţi jumizi firiga lângă-un hisar mârzui.

Te-mboridez, cu zarga veglină şi alteră,
să-ntrauri eligenţa unui letusc aţod
pe care tentezina humblidelor ţiferă
şi plenturează istra în care hurge Dod.

SONET

Au înmorit drumatice miloave
sub rocul catinat de nituraşi.
Atâţia venizei de bori mărgaşi…
Atâtea alne strămătând, estrave…

Nicicând guluiul arfic, bunuraşi,
n-a tofărit atâtea nerucoave.
Era, pe când cu veli şi alibave,
Cozimiream pe-o şaită de gopaşi.

Dar azi mai tumnărie-mi pare stena
cu care goltul feric m-a clăuns
şi zura-i nedă, mult elenteena…

Doar vit şi astrichie-n telehuns.
Îmi zurnuie, sub noafe, melidena
şi linful zurnuie, răuns, prăuns…

RONDEL

Tot mitigând, cărbosul fic
Se rumestise cu brezină.
De-atâta şampă arbazină.
Plăvea în grabă şi ţârchic.

S-ar fi crâmbat, dar nu cu blină.
Neînstrufat şi cam sugic,
Tot mitigând, cărbosul fic
Se rumestise cu brezină.

În fine, zborul de vremină
Printre volinci şi poroşic,
Se-morbobozase în ceplină
Şi hurbălea ca un sfiric

Tot mitigând, cărbosul fic

ORAŢIE

Custuliţă, custă naţă,
voitan de sâmbinică, sâmbineaţă,
felitul Cinere,
fetelite să-i fie trinele,
de sâmbineaţă s-a goitat,
arva şi-a turnutat,
suză nouă a cârmotat,
cu flaniţă s-a zitat.

Mare zercă au licurat
două sute de beliferi,
o sută de belifori
din cei mai belifari,
numai nepoţi de ghiulari.

Şi-n păsărit de joare,
au zâmbat cu toţii la chiultunoare
şi am chiultunat în sus
până la filifus,
până ce laii s-au drugit
şi coroavele s-au prefărit.

Şi chiar felitul Cinere,
fetelite să-i fie trinele,
s-a ochelit pe-un dal,
pe-un dal Logodal,
şi noi cu toţii,
maraoţii,
cu ferinda, gorinda,
cu ferioana, goriana,
zicem mulţi ani să trăiască
Bion şi Bioana !

NinaCassian_2 4c_woolf_1902

Published in: on August 18, 2009 at 4:13 pm  Comments (4)  

Pill-Portraits

6y7bYnjKCc2o1lhmKwywIQmU_500

 jouzai2

 Tell me what pills you swallow and I’ll tell you who you are.

Published in: on August 16, 2009 at 11:05 am  Comentarii închise la Pill-Portraits  

Insecte suprarealiste

dlv-east-bruco dlv-east-bee dlv-east-ant

Foto de pe site-ul unor fotografi futuristi care pe buna dreptate isi spun „The LSD photographers” :

                          http://lsd.eu/Site/vari/lay_v.html

Published in: on August 12, 2009 at 12:30 pm  Comments (2)  

Fotografie suprarealistă – Scott Mutter

„I’m a pilgrim on the edge, on the edge of my perception”, „We are bound by nothing
so much as our imagination”, „The light of the heavens is the light that shines on all below”, spunea autorul unora dintre cele mai complexe fotomontaje realizate vreodată în istoria fotografiei, pe vremea când photoshopul era o himeră. Pe vremea (de altfel nu tocmai îndepărtată – în anii 60) când timpul dedicat unui singur fotomontaj putea să dureze până la 10 ore. Indiferent dacă e vorba despre lebăda care pluteşte pe ciment sau de copacii care cresc din asfalt, de candelabrul care atârnă din cer sau de oraşul – chitară, fotografiile lui Scott Mutter sunt pline de o poezie stranie, funambulescă.

http://www.photographymuseum.com/mutter/scottmutterNewGallery.html

 

swanlg1204 columnlg1204 forestlrg1204 guitarmed timetravelersl librarylg1204SCOTT%~1

 

Published in: on August 10, 2009 at 6:56 pm  Comments (3)  

Picturi din praf, muştar, noroi şi cenuşă

Nicolae Comănescu este un artist neconvenţional care foloseşte ca materie primă pentru picturile sale nişte „acuarele” mai…. altfel. După o expoziţie cu picturi realizate din praf (şi nu orice fel de praf, ci exclusiv praful din cartierul Berceni în care locuieşte), Nicolae Comănescu revine cu tablouri din … noroi, muştar şi cenuşă. Expoziţiei „Dust 2.0 ” din 2007 i-a urmat aşadar, în chip cât se poate de firesc, „3 în 1: Muştar, Cenuşă & Noroi”, ambele evenimente artistice  găzduite de Galeria 26 din Str. Dr. Staicovici, Nr. 26 , sector 5, Bucureşti. Expoziţia „3 în 1: Muştar, Cenuşa & Noroi” mai poate fi vizitată până la 20 august, so hurry up ! Eu una plănuiesc să ajung zilele astea.

Mai multe picturi, cât şi fotografii de la expoziţie, puteţi admira pe blogul artistului http://dustbeforetherain.blogspot.com

 Mi se pare mie sau sună un pic suprarealist descrieri de genul „scrum, pământ, făină de muştar cu medium acrilic pe pânză, 80X120 cm” ? :))

o10
oo9

014

Published in: on August 10, 2009 at 5:36 pm  Comentarii închise la Picturi din praf, muştar, noroi şi cenuşă  

Lucruri simple

Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată –
casa umbrită în care dormeam până târziu,
fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând
prin faţa porţii;
după-amiezile când coboram fără să mă gândesc la nimic.
(O singură dată gândisem la vorbele ei. Sunt atâţia bani
în lumea asta
şi atâtea feluri de-ai obţine. Nu mă interesează. Oamenii
vor să se drogheze. Eu mănânc o prăjitură, beau un suc,
merg, adică, pe drumul drept.
Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om
simplu, liniştit.
Desigur, minţea.)
Liniştea nu este deloc un lucru simplu,
aşa cum am crezut mai demult –
uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă
în tine – un obiect despre care nu ştii nimic
şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne
sfârşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,
obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te
încordat.
Cu puţină şansă ai putea să uiţi –
nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa. Ne gândim la
preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când,
poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin.
Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când
copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de
propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la câmp.
Sau atâtea altele
aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară,
când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase
şi făceam cu mâna cuiva nevăzut,
din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă
îmi răspunde vreuna.
Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.

Iustin Panţa

(poem imprumutat 😉 de pe blogul lui white noise http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/08/poemul-de-sambata-18.html )

Si in lectura Adelei Greceanu:

Published in: on Iulie 18, 2009 at 6:43 pm  Comentarii închise la Lucruri simple  

Ecrane în pictură

 
Pe Florin Ciulache l-am descoperit pe Galeria Posibilă (http://posibila.ro/index.php?ce=artisti&id=77&art=rep), un site cu lucrări ale unor artişti talentaţi mai puţin cunoscuţi. E un artist cu o amprentă originală, care a ales ca temă principală a picturilor lui ecranul televizorului, al calculatorului sau hidranţi. Artist postmodernist prin excelenţă, Florin Ciulache e un pictor altfel, care îşi găseşte inspiraţia prin imersiunea în realitatea cotidiană şi nu prin sustragerea de la ea.

” Florin Ciulache este un pictor arhivar de imagini iconice. De aceea nu inchide televizorul sau computerul atunci cind lucreaza. Pentru el, imaginile cu putere nu mai pot veni decit via media. Este primul iconar laic al societatii mediatice romanesti”. (Dan Popescu)

Expoziţii personale:

2007, „Personal Computer”, Galeria Posibilă, Bucureşti
2006, “Retinal – Seducţie”, Sibiu, Cluj-Napoca, Miercurea-Ciuc, Bucureşti
2005, DESPRE FOC, Galeria Posibilă
2004, NO SIGNAL, Galeria Posibilă

 Un clip cu lucrările artistului de la Hart Gallery 2008

http://www.youtube.com/watch?v=Bh2zrmNppnY&feature=related

Published in: on Iulie 17, 2009 at 5:42 pm  Comentarii închise la Ecrane în pictură  

Sombreros

Update post-vizionare spectacol: Am venit dezamăgită de la Sombreros, nu mă aşteptam să fie aşa. Mi s-a părut un spectacol lipsit de unitate prin trecerile bruşte de la momente lirice la cele amuzante, de cele mai multe ori de un umor ieftin, uşor digerabil (clasicul accent pe sexualitate etc). Nu îmi plac spectacolele lipsite de eterogenitate. Sombreros ar fi putut fi în egală măsură un spectacol reuşit de circ sau de teatru, unul sobru, dramatic, sau unul vesel, alert, cu o atmosfera colorată strident. Dacă era ori una, ori alta, era perfect. Dar aşa a fost un ghiveci (un simplu exemplu – muzică clasică alături de latino). Mi-a părut teribil de rău la gândul ce act artistic desăvârşit ar fi putut fi acest Sombreros. Jocurile de lumini şi de umbre au fost într-adevăr spectaculoase, dar nu îndeajuns pentru a crea acel efect de transă cu care s-au lăudat la început francezii. Iar comparaţia cu Angelin Preljocaj (şi al său excelent spectacol Alba ca Zăpada) e complet nejustificată, chiar nu văd ce i-ar putea lega înafară de faptul că sunt francezi amândoi. Şi asta numai pentru că Philippe Decouflé e un nehotărât care vrea să împace toate genurile şi registrele deodată. Păcat.

12-solo lg_solo_scared_jump_500 GERMANY-FRANCE-DANCE-FESTIVAL-MOVIMENTOS GERMANY-FRANCE-DANCE-FESTIVAL-MOVIMENTOS

Un spectacol de dans contemporan şi multimedia semnat de unul dintre cei mai apreciaţi coregrafi francezi, Philippe Decouflé (în colaborare cu Compania DCA). Va avea loc la Opera Română din Bucureşti, pe 18 şi pe 19 iunie la ora 19.00 iar pe 20 iunie la ora 18.00.
Am fost azi să-mi iau bilet şi am fost surprinsă de faptul că în ciuda preţului foarte mic (26.5, respectiv 7.4 (!!!) lei) mai rămăseseră o mulţime de bilete nevândute. Cu siguranţă e un spectacol deosebit, sunt convinsă de asta atât din ce am citit în cronicile de pe diverse situri şi din programul Institului Francez, cât şi din comparaţia lui Philippe Decouflé cu Angelin Preljocaj, un alt mare coregraf francez al cărui spectacol Alba Ca Zăpada am avut ocazia să-l văd anul trecut prin iarnă şi de care am fost pur şi simplu fascinată.


„Sombreros este un spectacol coregrafic total, care îmbină arta video, muzica, teatrul, cinematograful şi, desigur, dansul, într-un vârtej plastic fascinat. Pe muzica lui Brian Eno, imaginile – omagiu lui Murnau şi filmelor „Western Spaghetti” – se succed în ritm alert umbre chinezeşti gigantice, strălucitoare, în alb şi negru, efecte vizuale produse printr-o tehnologie de cel mai înalt nivel, dar şi mijloace ingenioase cum ar fi, de exemplu, o lanternă, totul animat prin graţia energică a zece dansatori, actori şi muzicieni ai companiei DCA.

Urmărind Sombreros înţelegem de ce acest coregraf emoţionează şi încântă, de 20 de ani, publicul din lumea întreagă. Între banal şi extraordinar, între registrul popular şi cel sofisticat, între proximitatea cu publicul şi poezia elegantă, între simplitate directă şi virtuozitate, spectacolele sale abordează în profunzime ideea de divertisment, lăsându-ne, în acelaşi timp, emoţionaţi, amuzaţi şi, mai ales, încântaţi!”

Published in: on Iunie 16, 2009 at 6:04 pm  Comments (1)  

Deformaţii – O piesă suprarealistă

De acum 3 ani, când a avut loc premiera la Teatrul Luni de la Green Hours (unde se joacă în continuare), am revăzut piesa asta de 5 ori. Cu ocazia uneia dintre reveniri, am filmat câteva fragmente, cu gândul de a le da mai departe iubitorilor de teatru adevărat (adică VIAŢĂ pe pâine). Piesa are la bază texte scrise de Claudiu Komartin, Adina Zorzini (care joacă şi în piesă şi e absolut minunată) şi Mitoş Micleusanu (cea mai mare parte dintre texte fac parte din Organismecanisme, un volum la fel de suprarealist ca şi piesa, din care am postat mai jos câteva fragmente). Nu auzisem de niciunul dintre actorii din piesă înainte să o văd, sunt toţi actori tineri, incredibil de talentaţi, de expresivi, unul mai surprinzător ca altul : Toma Dănilă, Tudor Aaron Istodor, Adina Zorzini, Iulian Gliţă, Diana Cavallioti (singura care nu se ridică la nivelul piesei din cauza accentelor de patetism şi a neverosimilităţii scenelor pe care le interpretează individual şi care reuşesc să plictisească, dar în scenele jucate alături de Toma Dănilă sau de Adina Zorzini e ok).
Mult umor, multă poezie, multă joacă şi multă dramă în acelaşi timp… Deformaţii e o piesă imposibil de uitat, pe care nu poţi să nu o adori şi la care nu se poate să nu-ţi doreşti să revii. Pentru că e pur şi simplu altceva.

Multe, multe fotografii pe blogul Adinei Zorzini:
http://artazorzini.blogspot.com/2008_03_01_archive.html

Şi mai jos clipurile filmate de mine:

Câteva fragmente din textele care au stat la baza piesei găsiţi aici:

http://deformatii.blogspot.com/

Branhimera

Maftei a găsit Branhimera într-o vară, în urma accidentului cu obuzul din flori. El încerca să-şi găsească trupul cu privirea şi dintr-o dată, o vede… Branhimera nu s-a lăsat atinsă, a fugit ca o jivină goală şi s-a ascuns în pădure, nu departe de trupul cu schija aspră. Era o Branhimeră din flori, ca obuzul, dar era moale şi nu sărea în aer… Semăna cu un copil expirat, era un fel de inimă dezgolită… Avea glezne imposibile şi de fiecare dată şi le frângea, din neatenţie probabil sau din incapacitatea de-a traversa mlaştina cu sat scufundat. Mai demult, Batrânul Colivar i-a spus lui Maftei că Branhimera se va naşte din sângele lui, împrăştiat lângă pădure. Maftei a încercat să-şi stingă dorul în fântână, dar graurul era acolo, îi zâmbea din vârful răstignirii ca un martor de smoală. Maftei s-a ferit de ochii lui, a plâns şi a plecat cu dorul nestins. Iubita lui, nevasta altuia îl aştepta în pădure. Au fugit în pădure, au tot fugit până când au dat de florile care aşteptau sângele. Branhimera îi aştepta ascunsă în sine, nu departe de trupul de fier. Plângea şi netezea vertebrele obuzului somnoros. Era un joc prea complicat, un sistem tragic de descompunere imediată a lucrurilor. Branhimera ţipa şi se agoniza ca o pierdere de minte, încerca să-i alunge, dar vara era prea crudă… Maftei a murit toată vara, împreună cu femeia ce purta plodu’ altuia. Mâinile lor şi astăzi se mai ţin, lângă o scorbură de vulpe surdă.

Urechelniţa

Ieri noaptea urechelniţa viselor mi-a pătruns în ureche din nou. Mi-a mistuit creierul, iar în golul ce rămase, în întunericul sferic din craniul meu, a împletit un vis, o plasă dintr-un fir subţire, tremurător… Am visat-o pe Maria, sub capacul greu, împânzit de galeriile carilor. Era în rochia ei preferată, indigo cu flori galbene, un fel de mov înveninat. Râmele îndrăgostite şi oarbe, ascultau povestea ei despre neîmplinire. M-am trezit, am deschis ochii. Două fascicule de lumină au pătruns în pustiul sferic al minţii mele şi plasa împletită de către urechelniţă s-a aprins. Sfârâia şi se topea fumegând, iar urechelniţa s-a speriat şi a ieşit din urechea mea. A sărit jos şi a dispărut printre scândurile podelei şubrede. Aş fi putut s-o prind, s-o zdrobesc, dar ţineam la ea, mă obişnisem cu singurătatea pe care mi-o mângâia această urechelniţă a viselor. Nu se ascundea tot timpul. Numai dimineaţa, când lumina pătrundea în cuibul ei din capul meu, carbonizând păienjenişul zămislit în toiul nopţii, urechelniţa fugea şi se ascundea, dar se întorcea repede din ascunzătoare şi aproape toată ziua se plimba în voie prin casă.
În fiecare zi aveam musafiri, rude, prieteni, străini şi tare-mi era frică pentru urechelniţa mea. În orice clipă, cineva putea s-o strivească, dar ca prin minune, nu se întâmpla niciodată. Urechelniţa se plimba neînfricată printre ei, ocolindu-i, presimţind cine şi unde va călca, iar eu, resemnat, ascultam consolările mulţimii. Aveam impresia că ieşeam din timp, împreună cu urechelniţa invincibilă, dar astăzi, totul s-a spulberat…
Nu ştiu, spre fericirea sau nenorocirea mea, când au sosit musafirii, printre prieteni şi străini, am remarcat o femeie, o intrusă, care după atâta timp de hibernare meditativă, m-a făcut să tresar fascinat. N-o cunoşteam. Avea ochii negri, iar buzele aproape albe. Urechelniţa se plimba prin locuinţa mea, ocolind mulţimea, ca întotdeauna, dar atunci când străina s-a îndreptat către mine, un singur pas a făcut şi urechelniţa mea a dispărut sub talpa ei. A strivit-o. A omorat-o fără să-şi dea seama, privindu-mă drept în ochi, pierdută… S-a apropiat şi mi-a întins mâna subţire. Am auzit primele ei cuvinte, calde, ca un chihlimbar… “Condoleanţele mele!” Apoi străina mi-a spus cu o voce schimbată, şoptită: “Eu sunt Maria. Dar sincer, îmi pare rău pentru coincidenţă şi sper să nu te întristeze prea mult.”

Petruşka – porcul trist

Într-o dimineaţă, Petruşka – porcul trist, s-a trezit, s-a uitat în părţi şi a întrebat: De ce, de ce acum, de Crăciun? Dar n-a apucat el bine să se întristeze, că a intrat Gavril – gospodarul, cu baioneta în mâna vânjoasă şi a spus: Hai Petruşka, lasă poeziile şi hai, oaspeţii vin mâine, iar piftia încă nu-i gata. Petruşka s-a uitat întristat la Gavril şi l-a întrebat: De ce, de ce? Spune-mi, ce ţi-am făcut? Cum adică ce mi-ai făcut, a întrebat Gavril. Nu mi-ai făcut nimic, dar aşa se cuvine, asta-i soarta Petruşka, ăsta-i destinul… Cărniţa e bună, şi doar n-am cheltuit cu tine degeaba atâtea castroane de lături, atâta zahăr, atâta pâine. Atunci Petruşka a spus: Bine gospodarule, fă cum vrei, dar aş vrea să-mi îndeplineşti o dorinţă înainte de moarte. Aş vrea să te duci la editură cu poeziile mele şi să încerci să le publici. Dacă voi fi mort, ei o să publice neaparat o carte, iar tu, gospodarule te vei îmbogăţi şi vei deveni boier. Şi dacă vei deveni boier, te rog mult să-mi faci şi mie un mormânt mai frumos, măcar o lespede de marmură pe care să fie scris numele meu, Petruşka, şi o poezie de-a mea nu prea mare. Aceasta:

Treuca mea e mititică
Sunt murdar şi singurel
Viaţa-i scurtă dar frumoasă
Vreau un rai mai mititel

Gospodarul înlăcrimat s-a apropiat de porc, l-a scărpinat după ureche şi i-a spus: Îţi promit Petruşka, voi duce poeziile tale la editură.
Piftia a fost bună şi familia a mâncat în linişte şi smerenie, evitând să-şi intersecteze privirile.

Omida care linge luna

Omida care linge luna s-a născut în 1993, într-o familie de omizi nevoiaşe, nu departe de localitatea Ciorba Lupului. Tatăl omizii, un vierme de mătase înstărit şi respectat în cercurile omizilor intelectuale, nu s-a afirmat în timpul vieţii şi a încercat să se afirme în timpul morţii, prin intermediul sistemului de multiplicare a reţelei U1. Această reţea a fost interzisă în 1998, iar tatăl omizii care linge luna a fost nevoit să abandoneze sistemul de multiplicare. Mama omizii, un soi de larvă intelectuală foarte sufletistă, dar mai puţin raţională, a lucrat o perioadă la uzina de zahăr, dar a intrat în şomaj din cauza reducerii personalului care prefera mai mult de nouăsprezece linguriţe de zahăr la ceai. În semn de protest omida a pornit o campanie foarte stranie, dar a eşuat.

De mic copil, Omida care linge luna, a rămas singură, deoarece maică-sa a fost închisă la ospiciul supraetajat, Piramida lui Pavluşa, iar taică-său nu mai dădea semne de viaţă. Omida a fost nevoită să-şi poarte singură de grijă, a studiat o vreme îndelungată învăţăturile marelui Colibaba, iar în anul 1999 s-a călugărit şi s-a înscris în armata de profanare a culturilor muribunde din Valea Ostrov. În iunie 1999 omida a refuzat premiul “Schizo” pentru cel mai dur comportament în timpul campaniei de profanare a mormintelor, iar în august a fost selectată pentru misiunea spaţială “Purceluşii de oţel” şi a vizitat planeta ucigaşă Gluba, unde a exterminat răul. În octombrie Omida care linge luna s-a întors în livada natală şi s-a înscris în Dimensiunea a Doua. Aceasta dimensiune a fost înfiinţată de către Untilă Imunocidu în 1892, la Calaraşii Moi.

(fragmente din ORGANISMECANISME de Mitoş Micleuşanu)

Published in: on Iunie 14, 2009 at 1:06 pm  Comentarii închise la Deformaţii – O piesă suprarealistă  

Forever Surrealism!

Eugen Bratfanof este un pictor suprarealist roman pe care l-am descoperit de curand si care m-a fascinat de-a dreptul cu ale sale „portrete imaginare ale unor oameni reali”, portrete adesea suprapuse, transparente, chipuri intersectandu-se pe muzica viorilor, chipuri cu ochi mari, expresivi, din care porneste vraja degajata de fiecare pictura a sa…

 Mi se pare extraordinar de trist ca un pictor atat de talentat, cu un stil foarte personal si original, este atat de putin cunoscut chiar si in randul iubitorilor de arta. Ca avem impresia ca Victor Brauner este practic singurul „mare pictor” suprarealist roman si in rest am mai auzit de Sabin Balasa, a carui publicitate nu are mai nimic de-a face cu valoarea picturilor lui. Probabil ca avea dreptate cine spunea ca artistii, cu cat sunt mai geniali, cu atat sunt mai anonimi…

Published in: on Iunie 4, 2009 at 9:29 pm  Comments (1)  

Fairy-Tale Paintings

Vladimir Kush este un pictor suprarealist contemporan, pe care l-am descoperit pe pagina unui iubitor de poezie si povesti: http://zmeulclandestin.blogspot.com/2009/02/fluturii-lui-vladimir-kush_21.html

Vladimir Kush este fascinat de zbor, de lumina solara (soarele fiind adesea infatisat ca un galbenus de ou sau ca o moneda de aur, galbenul dominand picturile lui), de mare, de chei si de foarfeci, de calatorie in toate dimensiunile ei… Este o lume feerica, plina de metamorfoze. Am postat mai jos cateva imagini cu operele sale, un taram de basm pe care ma bucur ca am poposit intr-o dupa-amiaza lenesa de duminica…

Published in: on Mai 10, 2009 at 1:09 pm  Comments (2)